Sari la conținut

Biblioteca Universității de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul

Biblioteca este patria cuvintelor care au avut ceva de spus.

155 de ani de la naşterea lui George Coşbuc

Astăzi la data 20.09.2021, se împlinesc 155 de ani de la naşterea lui George Coşbuc.
Coşbuc este primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii rimâneşti. Ardelean a rămas toată viața. Până şi în graiul viu păstrase o notă ardelenească, particulară, are îi şedea bine.
Aici în țară dragostea lui a fost pentru cele şase milioane de țărani. Şimțea o fraternitate profundă cu dânşii… A adusumină, sănătate şi voioşie.
,,Coşbuc nu este nu.ai un desăvârşit tehnician, dar nu rare ori un poet mare, profund original, un vizionar al mişcărilor sufleteşti sempitierne. El a izbutit, ca şi Eminescu dealtfel, să facă poezie înaltă care să fie sau măcar să pară pricepută poporului şi să educe la marele lirism o categorie de oameni străini în chip obişnuit de literatură”. G. Călinescu