Sari la conținut

Biblioteca Universității de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul

Biblioteca este patria cuvintelor care au avut ceva de spus.

75 de ani de la nașterea scriitorului Aurelian Silvestru

 Astăzi se împlenesc 75 de ani de la nașterea prozatorului Aurelian Silvestru.

 S-a născut pe 1 octombrie 1949 în satul Cușelăuca din raionul Șoldănești. A terminat școala generală din satul Cotiujenii Mari. A studiat la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, secția ziaristică (1966-1968), apoi la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălți, Facultatea de Pedagogie și Psihologie (1969-1973).

 După absolvire, timp de un an a predat psihologia copilului la aceeași instituție, un an a lucrat la Institutul de Cercetări știintifice în domeniul pedagogiei, iar apoi, timp de trei ani (1975-1978), a făcut doctorantura în domeniul creativității și cunoașterii de sine la Institutul de Psihologie din Moscova. A urmat și cursuri de manager în micul business la Academia de Relații Internaționale din Cairo (1977).

 Ca scriitor și publicist, a tradus mai multe monografii și manuale de psihologie, a publicat numeroase eseuri, broșuri și cărți pentru copii. Este autorul unei cărți de aforisme și al unei cărți de cântece pentru copii.

 În 1991 a devenit președinte al Asociației de Creație TOCONO și a fondat Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu”, primul liceu particular din Moldova.

 A debutat cu proze scurte în ziarul „Tinerimea Moldovei”.

 A publicat articole și eseuri în diverse ziare și reviste.

 A tradus monografii și manuale de psihologie din limba rusă.

 Ulterior publică manualele de psihologie: „Cunoaște-te pe tine însuți” (1983), „Vârsta barierelor” (1987); iar mai apoi cărți de istorie pentru copii: „Daciada”, „Noi și biografia omenirii”; culegeri de aforisme, de cântece, precum și romane.

 În curtea Liceului „Prometeu”, a înălțat o biserică, unde au loc lecțiile de religie.

 În prezent, el construiește o Casă parohială la Mănăstirea Pocăinței „Sfântul Ion Botezătorul”. În prezent Aurelian Silvestru este editorialist la Vocea Basarabiei și lider al Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova.

 De asemenea, este redactor la revista „Litere”, subredacția Chișinău.

 Membru al Societății Scriitorilor Târgovișteni (2010).

 În cărțile sale Aurelian Silvestru trateză diferite teme, printre care istoria, spiritualitatea și moralitatea.

#USC #BibliotecaUSC #AurelianSilvestru #Prozator #Poet #Publicist #Pedagog #Psiholog

 Learn more about us: httpt://lib.usch.md

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on odnoklassniki
OK
Share on telegram
Telegram
Share on email
Email
Share on linkedin
LinkedIn