Sari la conținut

Biblioteca Universității de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul

Biblioteca este patria cuvintelor care au avut ceva de spus.

15 ianuarie – Ziua lui Eminescu: 175 de ani de la nașterea celui mai mare poet român

În fiecare an, pe data de 15 ianuarie, Mihai Eminescu, ajunge la inimile celor care îl omagiază. Anul acesta se împlinesc 175 de ani de la nașterea celui mai mare poet român, care, chiar dacă îl trecem cu vederea de-a lungul anului, se face simțit prin poemele cunoscute.
Mihai Eminescu, născut cu numele de Mihail Eminovici, a publicat un singur volum în timpul vieții, denumit ,,Poesii”, în revista ,,Convorbirii Literare” (revista de la Iași) a societății Junimea (curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în 1863).
Născut la Botoșani, ,,poetul nepereche” a fost și prozator, dramaturg și jurnalist, iar critica literară postumă l-a catalogat drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Având o bună educație filosofică, opera sa poetică a fost influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică – de la Heraclit la Platon, dar și de marile sisteme de gândire ale romantismului – de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant, precum și de cele ale lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel.
Membru activ al societății ,,Junimea”, Eminescu a fost și unul dintre redactorii renumiți ai ziarului ,,Timpul”. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar trei ani mai târziu a plecat să studieze la Viena. Cu toate că a trăit numai 39 de ani, în acest răstimp a lăsat posterității o creație literară foarte amplă – poezii, proză, dramaturgie -, dar și publicistică.
Manuscrisele lui Mihai Eminescu, adunate în 46 de volume (care însumează aproximativ 14.000 de file), au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în 25 ianuarie 1902.
Iată mai jos 15 lucruri neștiute despre Mihai Eminescu:
1. Care a fost ultima poezie scrisă de Mihai Eminescu;
2. Ce a spus Mihai Eminescu înainte să moară;
3. Muza din spatele poeziei „Pe lângă plopii fără soţ”;
4. Îşi speria tatăl cu şerpi;
5. A urât matematica;
6. Pasionat de fotbal şi înot;
7. A vrut să se călugărească;
8. Citea cu voce tare;
9. A fost un fumător înrăit, mare amator de cafea şi petrecăreţ fără pereche;

10. Se încuia în cameră, zile şi nopţi întregi, ca să citească;
11. A lăsat-o gravidă pe Veronica Micle;
12. Fotografia lui Mihai Eminescu;
13. Câte limbi știa Mihai Eminescu;
14. Salutul lui Eminescu: „Trăiască naţia!”;
15. De ce a murit Mihai Eminescu – care a fost cauza morții?
Poetul a murit în 15 iunie 1889, la București. A fost ales, post-mortem (28 octombrie 1948), membru al Academiei Române, potrivit site-ului https://academiaromana.ro/.

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on odnoklassniki
OK
Share on telegram
Telegram
Share on email
Email
Share on linkedin
LinkedIn