Ziua Internațională a Democrației!

La 15 septembrie 2023 este marcată Ziua Internaţională a democraţiei, pentru a aduce şi mai mult în atenţia publică importanţa procesului democratic în lume.

Prin acest demers se atrage atenţia guvernelor asupra necesităţii respectării drepturilor cetăţenilor pentru o participare activă în procesul democratic.

 Aceastăzi este marcată Ziua Internațională a Democrației, începând cu anul 2007, ca urmare a adoptării, prin consens, la 8 noiembrie 2007, a Rezoluţiei A/RES/62/7 de Adunarea Generală a ONU, conform Documentului, intitulat „Sprijinul Sistemului Naţiunilor Unite pentru eforturile guvernelor de promovare şi consolidare a noilor democraţii sau a celor restabilite”, stipulează necesitatea exercitării procesului democratic pe principii precum incluziune, tratament egal şi participare. Democraţia reprezintă temelia fundamentală pentru pace, dezvoltare sustenabilă şi drepturile omului.